HOROSCOP 24 ianuarie 2013

 

Berbec

Lună tranzitează astăzi zodia Racului şi te predispune la senzitivitate, empatie şi o oarecare timiditate. Dispui de o imaginaţie foarte bogată, intuiţie vie şi te conectezi cu toate simţurile la raporturile sociale pe care le întreţii. Manifeşti o fire destul de furtunoasă şi dominatoare. Cu toate că eşti bine intenţionat, temperează-ţi impulsivitatea şi instinctul de salvator.

Taur

Trazitul Lunii prin Rac îşi pune amprenta asupra modului în care gândeşti şi comunici. Eşti cu un pas înaintea celorlalţi, căci intuitiv poţi percepe gândurile şi sentimentele oamenilor. Ai putea avea tendinţa de a lua personal ceea ce se vorbeşte în jur, dar cel mai probabil este doar o impresie. Poţi atrage situaţii în care să manifeşti deplin compasiunea şi acceptarea.

Gemeni

Ţie, Luna în Rac de astăzi îţi trezeşte dorinţa de acumulare. Ai tendinţa de a pune bani deoparte pentru zile negre. Şefii sunt fascinaţi de perfomanţele tale profesionale şi ai putea fi chiar răsplătit cu o recompensă financiară sau cu o discuţie motivatoare. Se poate crea contextul păşirii într-un nou cerc de influenţă, să îţi desfăşori activitatea într-o altă echipă.

Rac

Luna este găzduită de zodia ta şi te predispune la multă emotivitate, sensibilitate şi tensiune interioară generată de posibile provocări venite din planul relaţional sau profesional. Evenimentele pot fi foarte precipitate în sectorul carierei şi al prestigiului public. Ai încrederea şi rupe alinaţele sau parteneriatele care nu te mai reprezintă pentru a putea evolua.

Leu

Tranzitul Lunii prin Rac îţi activează zona abandonului de sine, a nevoii de acceptare şi de iertare. Eşti provocat să devii mai flexibil în ceea ce priveşte convingerile personale, să te dechizi către noi orizonturi spirituale sau chiar alte tărâmuri geografice. Călătoriile la distanţă sau în străinătate ar putea fi pline de neprevăzut, dar au un impact transformator.

Fecioară

În cazul tău, Luna în Rac se proiectează în zona prietenilor, a anturajului şi a protectorilor. Proiectele comune, pe care le desfăşori în colaborare sau în asociere cu cineva, fac obiectul unor tranformari şi reconfigurări bruşte, creând spaţiu pentru nou. Eşti susţinut şi protejat de o femeie, mai în vârstă sau mai experimentată, care crede cu adevărat în tine.

Balanţă

Ţie, Luna în Rac îţi activează zona carierei, a puterii şi a prestigiului social. Este un bun moment pentru ruperea legăturilor cu trecutul, de eliberare de concepţiile dominatoare care privesc puterea şi autoritatea. Dacă simţi că nu mai împărtăşeşti aceeaşi viziune cu partenerii actuali de afaceri sau chiar de viaţa, azi dispui de îndrăzneala de a pune piciorul în prag.

Scorpion

Tu resimţi tranzitul Lunii prin zodia Racului în zona conştiinţei, a filosofiei de viaţa şi a viziunii asupra vieţii. Ai tendinţa de a evalua şi de a cataloga gradul tău de satisfacţie. În cazul în care rezultatul nu este mulţumitor, poţi începe să inovezi şi să îmbunătăţeşti modul în care îţi gestionezi timpul şi viaţa astfel încât să obţii mai mult confort emoţional.

Săgetător

În ceea ce te priveşte, Luna în Rac vizează zona transformării, a regenerării, dar şi a fuziunii cu ceilalţi prin parteneriate. Relaţia cu persoana iubită tinde către o pasiune profundă, mistuitoare, foarte dinamică şi care se cere reconfigurată. Eşti extrem de creativ, ingenios, simţi că poţi mai mult şi eşti dornic să exploatezi resursele tale interioare cele mai de preţ.

Capricorn

Stimulat de Lună în Rac în zona relaţiilor şi a parteneriatelor, tu tinzi să te însoţeşti cu oameni calzi, protectori, alături de care să te simţi în siguranţă. În familie se pot ivi evenimente absolut neprevăzute dar care ar putea avea ca rezultat reaşezarea raporturilor dintre membrii familiei. Este posibil chiar să alegi subit, să îţi schimbi domiciliul.

Vărsător

Tu primeşti influenţa Lunii din Rac în zona muncii şi a rutinei zilnice. Manifeşti o fire protectoare, eşti un bun gospodar şi pretinzi acelaşi lucru şi din partea celor cu care munceşti. Poţi face multe drumuri cu maşina astăzi, din dorinţa de a rezolva unele treburi administrative, dar rezultatele ar putea fi altele decât cele scontate, deci fii deschis pentru neprevăzut.

Peşti

Ţie, Luna în Rac îţi energizează zona iubirii, a copiilor şi a creativităţii. Adori copiii, îţi place să petreci timp cu ei, să le faci toate poftele şi să îi protejezi. Artistul din tine este foarte activ şi stimulat, aşa că nu eziţi să impresionezi audienţa prin calităţile tale actoriceşti. În ceea ce priveşte finanţele, unele surse de venit din munca proprie mai întârzie să apară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s