HOROSCOP 28 ianuarie 2013

Berbec

Luna se află astăzi în zodia Leului, activându-ţi creativitatea, pofta de distracţii dar şi orgoliul. Poţi simţi să petreci mult timp în compania copiilor sau a persoanei iubite şi nu eziţi când vine vorba de jocuri sau distracţii. Eşti foarte vesel, inimos, dar îţi şi place să epatezi. Cineva din anturaj, probabil un bărbat, ar putea fi gelos pe succesul tău la public.

Taur

Stimulat de tranzitul Lunii prin Leu, tu eşti foarte aplecat către cămin şi către familie. Cauţi să obţii întreaga atenţie a celor de acasă şi să fii tratat regeşte de familie. La serviciu pot apărea unele tensiuni în ceea ce priveşte colaborarea cu şefii, căci i-ai putea percepe foarte autoritari sau impulsivi. Temperează-ţi tendinţa către conflict şi alege calea de mijloc.

Gemeni

Graţie tranzitului Lunii prin zodia Leului, proiectată în zona gândirii şi a comunicării, tu te remarci ca un povestitor spumos, entuziast şi plin de conţinut. Acaparezi uşor orice discuţie şi îţi place să fii tu cel care conduce şi dirijează conversaţia. Fii reconciliant în relaţia cu fraţii sau surorile, căci există predispoziţie către rigiditate în discuţii filosofice, de principiu.

Rac

Luna în Leu de astăzi vizează, în cazul tău, zona finanţelor, a talentelor, dar şi a stimei de sine. Ai o imagine bună despre tine, poate puţin prea bună, eşti foarte ambiţios în ceea ce priveşte banii, negociezi dur şi nu renunţi până când nu îţi revendici drepturile. Relaxează-te, renunţă la înverşunare şi păstrează-ţi încrederea că “ce-i al tău e pus deoparte”.

Leu

Luna este astăzi găzduită de zodia ta şi îţi îndreaptă atenţia asupra fiinţei tale, cine eşti, ce manifeşti şi cum te proiectezi în ochii celorlalţi. Probabil străluceşti prin frumuseţea ta fizică, te faci uşor remarcat, pe oriunde te poartă paşii, şi eşti o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. Temperează-ţi tendinţa de a domina, de a-ţi impune cu tărie punctul de vedere şi fii flexibil.

Fecioară

În cazul tău, Luna în Leu stimulează nevoia de introspecţie, în solitudine. Manifeşti o fire retrasă, nu îţi place să te faci remarcat, ci cauţi să găseşti răspunsuri în sinele tău, în profunzimea conştiinţei tale. La serviciu ai o mulţime de treburi de rezolvat, unele chiar foarte urgente şi solicitante. Mobilizează-te, confuntă-ţi ideile cu cele ale colegilor, dar fă-o cu blândeţe.

Balanţă

Ţie Luna în Leu îţi activează zona prietenilor, a socializării şi a protectorilor. Îţi place să fii în centrul atenţiei, cucereşti auditoriul prin simpla ta prezenţa, dar îţi şi place să epatezi. Eşti foarte creativ, original şi te simţi atras de oameni avangardişti, cu un puternic spirit umanitar. Acordă iubire, atenţie, cuvinte şi gesturi apreciative şi persoanei iubite sau copiilor pentru a nu se simţi neglijaţi.

Scorpion

În ceea ce te priveşte, Luna în Leu se proiectează în sectorul puterii, al carierei şi al recunoaşterii publice. Manifeşti o fire autoritară, cauţi să deţii controlul asupra situaţiilor şi să fii tu cel care dă dispoziţiile de lucru. Fii flexibil, ascultă părerile celorlalţi, lasă-te condus atunci când este cazul, nu lua lucrurile personal, pentru a nu ajunge în situaţii conflictuale cu şefii sau cu autorităţile.

Săgetător

Tu primeşti influenţa Lunii în Leu în zona conştiinţei, a filosofiei de viaţă şi a călătoriilor îndepărtate. Îţi place să te faci remarcat pentru cunoaşterea acumulată în decursul vieţii şi împărtăşeşti cu multă generozitate din filosofia ta de viaţă. Ai un apetit sporit pentru călătorii şi ţi-ai putea alege o vacanţă într-o destinaţie îndepărtată. Dacă circuli cu maşina, fii prundent la drum astăzi.

Capricorn

Tu resimţi tranzitul Lunii prin Leu în zona regenerării şi a banilor proveniţi din asocieri. Eşti foarte entuziast în ceea ce priveşte proiectele desfăşurate în colaborare, dar nu eşti la fel de dispus să împărţi şi beneficiile cu ceilalţi. Ai tendinţa de a te supraevalua şi de a te ridica pe o poziţie superioară. Renunţă la rang sau la orgolii pentru a observa corect contribuţia celorlalţi.

Vărsător

Pe tine, Luna în Leu te stimulează în zona relaţiilor, a parteneriatelor şi a mariajului. Eşti un partener entuziast, generos, dornic de distracţii. Tensiunile acestei zile ar putea proveni de la aşteptările pe care ţi le creezi din partea celorlalţi. Ai putea fi dezamăgit de un apropiat, iar rectia ta ar putea fi foarte emoţională, soldată cu reproşuri şi mâhnire. Fii smerit şi acceptă situaţia.

Peşti

Tranzitul Lunii prin zodia Leului îşi pune amprenta asupra modului în care munceşti şi te organizezi. Îţi place să fii stăpân pe programul tău, iar activităţile de la birou sunt atent dirijate de către tine. Observă cu atenţie oamenii cu care te însoţeşti, ascultă-ţi inima şi intuiţia, căci nu toţi cei din jurul tău au cele mai bune intenţii şi ai putea avea surprize nu tocmai plăcute.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s