HOROSCOP 8 februarie 2013

Berbec

Mersul Lunii fără ”direcţie” îşi pune amprenta energetică asupra carierei tale şi asupra prestigiului social. Ai putea lăsa impresia unui om foarte autoritar, dintr-o bucată, nu foarte deschis sau dornic către concesii. Păstrează-ţi încrederea în oameni, comunică-ţi deschis gândruile şi intenţiile, dar fă-o într-un mod paşnic şi cu cât mai multă iubire.

Taur

În această zi ai putea fi încercat în zona filosofiei de viaţă, a convingerilor pe care pare că le îmbrăţişezi cu putere şi tinzi să te identifici cu crezul tău. Ai chiar tendinţa de a te lăuda legat de talentele şi rezultatele tale, din dorinţa de a-i determina şi pe alţii să procedeze asemeni ţie. Povesteşte liniştit şi permite oamenilor să se inspire din experienţa ta când şi dacă simt.

 Gemeni

În această zi, principala ta preocupare este legată de negocierea şi delimitarea responsabilităţilor care îţi revin ca urmare a muncii prestate în colaborare. Partea financiară nu este prea grozavă, dar potenţialul de creştere profesională şi intelectuală este sporit şi va da roade în timp. Discută-ţi paşnic şi constructiv nemulţumirile, fără a refula emoţional.

Rac

Sub influenţa astrelor de astăzi tu eşti destul de rigid în cadrul relaţiilor tale. Ai o strategie de viaţă a ta, pe care o urmăreşti cu răbdare şi încăpăţânare, dar pe care ai putea avea tendinţa să o împui şi celorlalţi, chiar dacă ei poate nu sunt prea interesaţi. Opui multă rezistenţă şefilor sau autorităţilor, dar îţi recomand să eviţi conflictele deschise, căci pot degenera uşor.

Leu

Astăzi îţi place să funcţionezi după o rutină destul de rigidă, care ţi-ar putea limita creativitatea, dar la care te adaptezi cu mult efort. Ai tendinţa de a te încărca însă cu multe sarcini, de a fi foarte serios sau autoritar cu colegii ori cu subordonaţii şi ai putea sancţiona drastic orice abatere. Relaxează-te, zâmbeşte şi permite lucrurilor să se aşeze de la sine.

Fecioară

Mersul aparent în ”gol” al Lunii din cursul acestei zile îţi poate influenţa cheful de distracţii, bucuria pentru viaţă, precum şi relaţia cu persoana iubită sau cu copiii. Îţi plac distracţiile organizate, atent plănuite şi nu te împaci bine cu spontaneitatea sau situaţiile neprogramate, care te scot din zona ta caldă de confort. Se pot ivi cheltuieli absolut neprevăzute.

Balanţă

Astăzi energia ta pare să se reverse asupra familiei şi a domiciliului. Eşti foarte harnic, muncitor, organizat şi pretinzi multă disciplină, seriozitate şi celorlalţi membri ai familiei. Partenerul de viaţă este foarte spontan, iar planurile sale se pot schimbă brusc, cu sau fără voia sa, aşa că nu te baza prea mult pe sprijinul său, dar ai încrederea în intenţiile sale.

Scorpion

În această zi, eşti influenţat de tranzitul Lunii în zona mentalităţii şi a modului în care comunici. Eşti un vorbitor elevat, plin de conţinut, dar ai putea avea tendinţa de a trata oamenii de sus. Simţi în sinea ta care sunt momentele optime pentru a vorbi şi când ar fi mai bine să taci. Fii înţelept şi temperează-ţi ieşirile emoţionale, căci ai tendinţa de a sancţiona.

Săgetător

Stimulat de tranzitul Lunii în zona banilor şi a resurselor, tu ai tendinţa de a te plânge de situaţia ta financiară. Deşi nu prea îţi stă în fire, te-ai putea arăta oarecum zgârcit sau reţinut în a-ţi împărtăşi resursele cu ceilalţi. Eşti probabil foarte hotărât să faci economii, ţi-ai făcut deja un plan pe termen lung, dar o tentaţie ţi-ar putea suscita interesul şi poţi uita brusc ce ţi-ai propus.

Capricorn

Şi astăzi Luna este în trecere prin zodia ta, atrăgându-ţi atenţia asupra ta, asupra a cine eşti, cum te manifeşti pe tine însuţi şi cum te proiectezi în ochii celorlalţi. Manifeşti o fire independentă, centrată pe propriile interese şi dorinţe pe care îţi place să le cultivi la maximum. Te poţi descărca furtunos asupra familiei sau a apropiaţilor în cazul în care atentează la liniştea ta.

Vărsător

În cazul tău, această zi este favorabilă meditaţiei şi introspecţiei. Eşti foarte discret în gesturi şi manifestare, trăieşti mai mult în lumea ta interioară. Când vine vorba despre împărtăşirea gândurilor sau a sentimentelor, eşti destul de stângaci, dar în sinea ta eşti profund atins de tot vorbele celorlalţi. Dacă circuli cu maşina, fii foarte prudent în trafic.

Peşti

Sub influenţa astrelor de astăzi, tu investeşti multă atenţie şi energie în relaţiile tale sociale. Eşti foarte preocupat de imaginea ta, cauţi să te remarci şi să faci o bună impresie în societate. Nu uita să te şi bucuri de timpul petrecut cu prietenii tăi, căci eşti destul de inhibat sau preocupat, poate chiar din cauza banilor sau a unor cheltuieli stringente pe care nu ştii cum să le acoperi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s