Ce fel de ciocolata prefera fiecare zodie

Ciocolata a fost mereu considerata un desert delicios dar, in acelasi timp, si un potential pericol pentru sanatate, atunci cand este consumata in cantitati mari. Compozitia ei bazata pe cacao poate avea efecte benefice asupra sistemului circulator, prin antioxidantul natural pe care il contine, dar si proprietati afrodisiace, atunci cand este insotita de un pahar de sampanie la ceas de seara.

Daca multi dintre noi au imbratisat inca din vremuri vechi obiceiul cititului in cafea, prin care viitorul este scos la iveala dintr-o ceasca anonima, de ce n-am incerca sa cautam si in ciocolata o interpretare a felului noastru de a ne comporta, trasand o legatura intre zodii si preferintele lor pentru acest marunt rasfat aflat la indemana oricui.

chocolate                              chocolate

Berbec

Berbecul va aprecia ciocolata dulce-amaruie, pentru ca numai aceasta ii poate oferi simbolic o perspectiva duala asupra existentei. Daca ciocolata ar fi doar dulce, sau doar amara, lui i se va parea o experienta incompleta. Mai mult, daca ciocolata ascunde si o supriza, fie ca e vorba despre o migdala sau o fructa confiata, Bebecul va fi impresionat.

Taur

Daca e sa intrebi Taurul ce fel de ciocolata prefera, iti va raspunde cu siguranta ca numai ciocolata fina cu interior cremos il poate satisface. Conservator cum este, odata ce va gasi un tip de ciocolata care sa-l multumeasca pe deplin, nu va mai reunta la ea in veci, savurand de fiecare data cu maxima placere crema ascunsa in interiorul acesteia.

Gemeni

Gemenilor le este greu sa se hotarasca asupra unui lucru iar deciziile pe care le iau de obicei reflecta acest fel de a fi. Daca le oferi ciocolata neagra, ei ar putea dori ciocolata alba, si invers. De aceea, amestecul acesta de alb si negru, de dulce si amar, le poate provoca satisfactie si le va face imposibil refuzul. O cutie cu praline de diverse feluri ii va face fericiti.

Rac

Ciocolata cu lapte a fost inventata, se pare, pentru Raci. Ei pot savura acest deliciu cu pofta uriasa, mai ales atunci cand acesta are in compozitie si o crema interesanta – de iaurt, de visine sau de portocale. Ca o varianta, placerea lor va atinge cote maxime atunci cand vor gusta o inghetata de ciocolata imbracata in sirop de fructe.

Leu

Leul cauta mereu experiente deosebite si pe el nu-l va multumi niciodata banala ciocolata cu lapte sau cu alune. Lui trebuie sa-i oferi ciocolata fina cu martipan, care il va ridica in al noualea cer, ori praline cu crema de pepene galben sau lamaie, combinatii excentrice care ii vor multumi atat gustul rafinat, cat si orgoliul pe care il are.

Fecioara

Fecioara este in general foarte atenta la detalii si, plecand de la acest aspect, ciocolata ei preferata trebuie sa aiba o forma sau un ambalaj interesant. O impresioneaza usor pralinele cu forme deosebite, care contin creme apetisante dar, pe de alta parte, sunt mari sanse sa refuze, de pilda, bomboanele din ciocolata care nu sunt ambalate individual.

Balanta

Ca si Gemenii, Balanta prefera combinatiile – ciocolata alba combinata cu ciocolata neagra, ciocolata dulce impreuna cu ciocolata amaruie, insa spre deosebire de acestia, Balantele analizeaza mai mult atunci cand trebuie sa aleaga iar deciziile lor sunt mereu fondate. O Balanta poate fi multumita doar atunci cand produsul pe care il primeste este unul echilibrat.

Scorpion

Scorpionii prefera ciocolata cu lapte insa desertul nu trebuie sa se limiteze doar la aceste ingrediente de baza. Daca pe langa lapte, ciocolata contine si putin coniac sau rom, parfumul datorat acestor doua elixire il vor face pe Scorpion sa innebuneasca de placere. Dragostea Scorpionului pentru gust poate explica intr-un fel si pasiunea lui pentru ciocolata si, totodata, determinarea cu care o cauta.

Sagetator

Sagetatorul este foarte pretentios cand vine vorba de ciocolata. El prefera numai acele lucruri la care nu au toti acces si tocmai efortul pe care il investeste in cautarea pralinei perfecte adauga savoare acesteia, atunci cand, in sfarsit, o gaseste. Bomboanele banale de ciocolata care sunt ambalate in cutii anonime nu il vor atrage niciodata pe nativul acestei zodii.

Capricorn

Desi conservator, Capricornul nu are, in acelasi timp, si preferinte simple. Este foarte adevarat ca, in clipa in care a gasit o ciocolata care sa-i placa, el va ramane fidel acelei marci, insa asta nu inseamna nici pe de parte ca ciocolata respectiva nu e de calitate. Din contra, Capricornul stie sa faca mereu cele mai bune alegeri, si alegerea pe care o va face mereu va fi, cel mai probabil, ciocolata cu menta.

Varsator

Varsatorul, fiinta excentrica, va cauta in ciocolata o experienta care sa depaseasca banalul. Daca il vei lasa sa aleaga, el va opta cu siguranta pentru ciocolata alba, insa nu pentru una simpla. Aceasta trebuie sa aiba ceva in plus, fie ca e vorba de menta sau martipan.

Pesti

Daca vrei sa fii refuzat de Pesti, poti incerca sa le oferi ciocolata amaruie. Placerile lor sunt simple si diverse, dar intotdeauna dulci. Ciocolata cu lapte, alba sau cu vanilie, fara prea multe alte ingrediente care sa le distraga atentia, ii va face cu siguranta dependenti, mai ales in momentele pline de emotie, in care acestia vor deveni prada sigura a acestui deliciu culinar.

Anunțuri

Un comentariu la “Ce fel de ciocolata prefera fiecare zodie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s